Alimentația specifică persoanelor cu diabet este bazată pe principiile unei alimentații echilibrate, diversificate, cu alegeri alimentare bogate în vitamine și minerale, metode sănătoase de a găti, asocieri alimentare potrivite și cantități adaptate necesarului individual de nutrienți. Un astfel de tipar de alimentație va avea un impact pozitiv asupra glicemiilor zilnice, va menține o greutate corporală sănătoasă și va întârzia apariția complicațiilor specifice diabetului zaharat.
Ce este potrivit să conțină alimentația unei persoane care este diagnosticată cu diabet zaharat?
- fructe de sezon (atenție la banane, struguri, prune, pere, pepene galben și kaki – conțin aproximativ 4 plicuri de zahăr pe 100g de produs, iar o cantitate prea mare din aceste fructe poate avea un impact negativ asupra glicemiilor dumneavoastră)
- legume de sezon (ex: păstăi, ciuperci, dovlecei, varză, broccoli, conopidă, ardei, castravete, roșii, salată verde)
- pâine integrală și cereale integrale (ex: fulgi de ovăz)
- cartofi, mazăre, fasole boabe, năut, cușcuș, quinoa (da, puteți consuma și aceste alimente dacă aveți diabet; cantitatea este cea care face diferența dintre o glicemie bună după masă și o glicemie mai puțin bună)
- orez sau paste – varianta integrală a acestor produse are un impact mai bun asupra glicemiilor
- carne de pasăre (pui sau curcan), pește (2-3 porții de pește pe săptămână sunt bine-venite pentru aportul de acizi grași omega 3 – oferă protecție cardiovasculară)
- carne de porc sau vită (alegem partea slabă sau îndepărtăm grăsimea vizibilă)
- lactate cu 1.5-2% grăsime
- ouă (1 ou la 2-3 zile, de preferat gătit cât mai dietetic – fiert, poșat)
- condimente și ierburi aromatice (ex: pătrunjel sau mărar proaspăt, oregano sau cimbru proaspăt sau uscat, rozmarin)
- ulei de măsline
- nuci și semințe (ex: nuci, migdale, caju – crude, nesărate, semințe chia, semințe de in) – în porție de 30g/zi
Cu pași mici, consecvență și atenție la porții, puteți transforma fiecare masă într-un sprijin real pentru sănătatea dumneavoastră.
Sorina Boariu, nutritionist dietetician autorizat
Bibliografie
1. https://www.diabetes.co.uk/food/which-foods-help-diabetes.html
2. https://www.diabetes.co.uk/diabetic-food.html